Scriam candva...

M-am saturat de povesti frumoase cu final dezastruos, de oamenii care cred ca libertatea = libertatea de a minti, libertatea de a insela, libertatea de a calca in picioare, libertatea de a distruge, libertatea de a te razbuna, libertatea de a fi las, libertatea de a lasa ego-ul sa predomine, libertatea de a rani.

Hai sa eliberam toti criminalii din inchisoare... Da, au omorat, au violat, au distrus si au furat vieti. Dar parca am stabilit deja ca oamenii sunt liberi. Sa faca orice, sa sacrifice orice pentru propria fericire.

Dar amintiti-va din cand in cand de crimele pe care le indura iubirea. Speranta. Crimele pe care le indura inima, sufletul? Amintiti-va de baiatul care si-a pus toata speranta in voi, de copila care s-a prabusit de atatea ori. Amintiti-va de lacrimile pe care le-au varsat oamenii care v-au iubit.

Macar atat sa faceti pentru ei – sa va amintiti

what if being you is all you should be?

sunt inconjurata de :

cum sa fii mai atractiv...
cum sa fii mai sociabil...
cum sa fii mai sexy...
cum sa fii mai inteligent/a...
cum sa fii mai frumos/frumoasa...
etc,etc,etc

cu alte cuvinte, esti defect, fii altcineva, ceea ce esti nu ajunge, nu esti bun de nimic, schimba-te!

carti, reviste, recleme, talk show-uri, toata lumea iti ofera 5-7-10 pasi simpli pe care trebuie sa-i urmezi ca sa fii mai bun, sa fii altceva, altcineva.

si ma-ntreb: de ce-si doresc oamenii sa vada un alt "eu" in oglinda, cand ceea ce sunt este deja tot ceea ce ar trebui sa fie?

monday

eu

Sambata seara, ce dracu caut eu acasa?
Nu ca ar fi ceva nou. Doar ca pentru prima oara simt ca nu mai vreau sa-mi petrec noptile cu filme frumoase, melodii care-mi zdruncina sufletul (intamplator, winampu' acum s-a incapatanat sa-mi aminteasca de Chilian... zece vieti de'as sta cu tine... tot ar fi putine).

Adevaru' este ca m-am inchis in casa sperand ca aveam sa ma cunosc mai bine. Am stat mult eu cu mine, incercand sa ma-nteleg, nereusind sa ma definesc.

Stiu ca visez, visez mult dar nu stiu cum as reactiona daca visele ar deveni realitate sau, mai rau, daca ar trebui sa renunt la ele. Stiu ce ma doare dar nu stiu daca as avea puterea sa tai raul de la radacina. Stiu ce-mi place dar nu stiu de ce uneori, de multe ori, accept si ce nu-mi place. Am ales diverse nuante pentru a-mi colora lumea dar nu pot promite ca nu le voi inlocui cu altele. Stiu ce vreau dar nu stiu ce voi deveni.

Si-mi dau seama ca n-am nevoie de o definitie, cu atat mai putin de o categorie. O sa-i las pe ceilalti sa-ncerce sa faca asta, o sa-i las pe ei sa ma puna intr-o categorie, sa decida daca sunt frumoasa sau urata, desteapta sau proasta, extroverita sau introvertita, fericita sau deprimata, puternica sau vulerabila, visatoare sau realista, etc.

Eu nu ma pot aseza in nici o categrie, nu ma pot explica in cateva paragrafe, nu-mi pot desena fericirea, nu-mi pot descrie tristetea. Nu pot explica cine sunt si nici ce-am fost.

Sunt "eu" - orice ar insemna asta. Si-mi place "eu".

believe

Zilele trecute am vazut Schindler's List. E un film minunat dar nu-mi doresc sa-l revad. Mi-a amintit de rautatea de care sunt capabili oamenii, m-a facut sa ma intreb daca eu chiar cred ca oamenii sunt buni sau imi doresc sa cred asta. Incercam sa-mi explic acesti "monstri" care au omorat fara urma de regret, incercam sa-mi explic ura pe care o simt, satisfactia pe care o au atunci cand distrug vieti.

Incetul cu incetul am gasit raspunsul la intrebarea mea. Da, eu chiar cred ca oamenii sunt buni. Doar ca, asa cum mi-a spus cineva, bunatatea doarme in ei, asteapta sa fie trezita.

Evident, mi-as dori ca bunatatea sa se trezeasca o data, mi-as dori ca ingerii sa iasa la suprafata si sa danseze, sa coloreze lumea toata, mi-as dori ca demonii sa fie cei care hiberneaza in fiecare, nu binele.

Rabdare, rabdare, rabdare...

4 pescarusi

M-am trezit tarziu (nu ca ar fi ceva nou, cum prind o zi libera "uit" sa-mi pun ceasu' sa sune si deschid ochii undeva pe la 12-1), am iesit dupa cafea si pe drum am vazut 4 pescarusi zburand deasupra mea. M-am oprit sa-i privesc, intrebandu-ma de ce zboara deasupra Londrei intr-o zi atat de friguroasa, fericita totusi ca i-am vazut.

Mi-e dor de mare, de nisip, de pescarusi...
As vrea sa fiu la mare, sa ma joc cu valurile (fugind de ele, stiind ca in cele din urma ma vor prinde din urma), sa caut scoici pe care sa le pastrez ca amintiri, sa desenez in nisip... Ce as desena oare?

Refugiu

Scriu pentru ca vreau sa-mi amintesc de “frumos”. Mi-e teama ca timpul imi va fura lucrurile pe care n-ar trebui sa le uit. Scriu pentru ca vreau sa-mi amintesc de mine atunci cand dau sa uit. Scriu incercand sa-mi pastrez gandurile intacte. Nu vreau sa traiesc din amintiri, vreau sa ma bucur de faptul ca le am, ca’s atat de multe si unele dureros de frumoase.

Scriu pentru mine, pentru ceea ce am fost si ceea ce voi deveni. Scriu ca sa pastrez o parte din mine – ceea ce sunt acum. Scriu ca sa stiu ca eu de acum nu va muri niciodata, ma voi regasi intotdeauna printre randuri, intr-o poveste pe care am inventat-o, intr-un vis pe care l-am avut, intr-un gand in care m-am pierdut.

Scriu pentru ieri si pentru azi si pentru maine.

the world is how you choose to see it

De ce nu poate fi lumea mai buna, asa cum am visat-o eu?

M-a obsedat intrebarea asta, m-a adus in culmea disperarii. Dar oricat de tare incercam nu gaseam un raspuns care sa-mi explice sau macar sa ma faca sa accept o lume atat de defecta. In cele din urma am renuntat si am acceptat-o asa, intorcandu-ma doar din cand in cand la vechea obsesie.
Cat ma plimbam azi am gasit raspunsul. Dintre toate pe care le-am gasit pana acum acesta este singurul care-mi ofera liniste. E singurul pe care l-as putea intelege, singurul impotriva caruia simt ca nu trebuie sa lupt.

Poate ca lumea nu trebuie sa devina „mai buna”. Poate nu trebuie schimbata. Poate este deja tot ceea ce ar trebui sa fie. Poate si ea poarta o masca, masca pe care noi am fortat-o s-o poarte. Poate lumea nu trebuie sa devina „o alta lume”, trebuie doar sa devina ceea ce este.

Oamenii nu sunt rai. Oamenii poarta masca raului. Nu ar trebui sa incerce sa se reinventeze, ar trebui doar sa se caute. Oamenii n-au nevoie de o schimbare, au nevoie de ei. Imagineaza-ti ca ura e o masca, falsitatea e o masca, tradarea e o masca. Imagineaza-ti ca-n clipa in care un om renunta la masca ramane doar Iubire. Oamenii nu trebuie sa devina „,mai buni”, trebuie doar sa devina ceea ce sunt.

Dar asta inseamna ca un om nu poate vindeca lumea!

Poate. Dar daca ti-ai imagina ca exista miliarde de lumi, ca fiecare persoana traieste in lumea sa, atunci tot ceea ce trebuie sa faca fiecare este sa se vindece pe el. Incearca! Cum iti doresti sa arate lumea? Pun pariu ca iti doresti sa predomine iubirea, libertatea, adevarul. Iti doresti ceea ce deja este, ascuns sub mii de masti. Incepe cu tine. Cum poti cere lumii sa fie ceea ce nici macar tu nu reusesti sa fii? Renunta la toate mastile. Iubeste. Accepta ca esti liber si ca libertatea implica si o doza de responsabilitate. Accepta ca libertatea ta nu poate constrange libertatea celor din jur. Accepta sa fii sincer. Ai impresia ca te-ai schimbat? Nu, nu te-ai schimbat. Pentru prima oara esti tu! Si o data ce esti tu, o data ce te intorci la tine.... ai vindecat lumea! Cel putin lumea ta!

Bun, si restul? Cum sa traiesc cu raul pe care-l vad la fiecare pas?Aici inca ma incurc. Pentru ca ma sfasie uneori sa privesc celelalte lumi. Pe a mea – departe de a fi perfecta momentan dar „under construction” as zice eu – o pot repara, incetul cu incetul. Dar ce fac cu 6,700,000,000 de lumi din care nu stiu cate sunt „defecte” dar imi imaginez ca un numar destul de mare?

Si aici ma izbesc de un raspuns nu tocmai pe placul meu: tu poti vindeca doar o lume, nu ai nici dreptul de a incerca sa-i ajuti pe ceilalti sa se regaseasca nici puterea de a o face! Trebuie sa ai incredere ca Eu-ul adevarat din fiecare va invinge. Trebuie sa crezi in puterea iubirii.

In loc sa te chinui sa schimbi lumea, incearca s-o iubesti.

Orasul Iubirii

Am visat frumos: eram la mare si ningea. Din camera vedeam pescarusii. Ma intrebam daca am vazut vreodata ceva mai frumos, totul alb, marea, pescarusii... Am fost spectator o vreme dupa care am fugit afara, m-am trantit in zapada, m-am aruncat in alb inconjurata de pescarusi si am inceput sa dau haotic din maini si din picioare. Dupa care m-am ridicat, sa admir un inger.

Am fost in Vama de pe 1 pana pe 3. Nu a nins si n-am avut cum sa fac ingeri in zapada. N-am vazut nici pescarusi. Si totusi cred ca Vama nu a fost niciodata mai frumoasa. Eu cel putin n-am mai vazut acest mic paradis atat de pustiu. Ai impresia ca-ti apartine. Daca ziua mai vezi cateva masini, cativa copii jucand fotbal, seara cand mergi pe plaja sa atingi valurile ai impresia ca asta e plaja ta, plaja pe care o cauti de atata timp. Si, cand intorci spatele marii si vezi ca cineva te asteapta acolo, asteapta sa-i sari in brate, cand ai spre cine sa alergi razand... stii ca esti in Orasul Iubirii.

12:00

As vrea sa cred ca in seara asta la 12:00 vom avea parte de un miracol! As vrea sa cred ca inchidem ochii si ne punem o dorinta si cand ii deschidem descoperim ca dorinta s-a implinit, si lumea e un pic mai buna. Macar un pic.

As vrea sa cred ca in seara asta la 12:00 dispar toate minciunile si se vindeca toate ranile.La 12:00 o sa traim pe Pamantul Iubirii, la 12:00 dispar toti demonii.

As vrea sa cred ca in seara asta la 12:00 cand ridicam paharul de sampanie sa dam noroc ne permitem sa visam la o lume-n care sufletele pereche nu se pierd niciodata.

As vrea sa cred ca in seara asta la 12:00 intotdeauna va invinge niciodata.

As vrea sa cred ca in seara asta la 12:00 dispar toate crimele, dispare tot raul. Lasa-ma sa cred in miracole, te rog.

Maine o sa-mi amintesc ca e doar o alta zi si nu s-a schimbat nimic, ca un an nou nu inseamna un inceput nou, ca un an nou nu sterge trecutul si nu alunga raul.

Dar lasa-ma sa cred, te rog.